Nu știu de ce noi, părinții, avem senzația că „discuțiile grele” pot fi programate. Ne mințim că „mai e timp” și ne propunem să-i lăsăm să mai crească pentru a aborda teme delicate, dureroase sau incomode. Avem senzația că vom vorbi despre sex, despre corp și relații intime, despre doliu și moarte „la momentul potrivit”. Doar că întrebările acestea, importante și incomode, nu apar niciodată în condiții ideale. Ne lovesc ca un trăsnet în cele mai nepotrivite momente: când ne grăbim spre grădiniță sau spre școală, la coadă în supermarket, la masă cu familia extinsă. Sau seara târziu, mult după ce ai stins lumina și te gândeai că cel mic deja a adormit.
Suntem aproape mereu prinși cu garda jos, fără scenariu, fără replici învățate pe de rost. Și nu avem nici cea mai vagă idee dacă ar fi bine să răspundem franc, să amânăm discuția sau să îngăimăm ceva neinteligibil (când de fapt, am vrea să dăm…