Numărul candidaților cu speranțe la un post titularizabil a crescut cu peste 900 în urma contestațiilor. Încep ședințele publice

Numărul candidaților cu speranțe la un post titularizabil a crescut cu peste 900 în urma contestațiilor. Încep ședințele publice

Ministerul Educației și Cercetării a dat publicității, miercuri, 30 iulie 2024, rezultatele finale ale concursului de Titularizare 2025. Numărul candidaților cu note peste 7 la proba scrisă a crescut cu peste 900.

Joi, 31 iulie 2025, încep ședințele publice de repartizare FOTO: arhiva/Alina Mitran

Numărul candidaților de la Titularizarea 2025 care au obținut notă peste 7 la proba scrisă a crescut la 14.490 de candidați (la care se adaugă 42 candidați cu nota 10), fiind cu 937 mai mulți comparativ cu situația dinainte de contestații.

În urma susținerii probei scrise, au fost trimise spre centrele de evaluare 31.181 de lucrări, 38 dintre acestea fiind anulate pentru nerespectarea normelor de redactare (în condițiile prevăzute de metodologie). După afișarea rezultatelor inițiale, aproape un sfert dintre candidați (23,37%) au contestat notele. În urma celor 7.278 contestații depuse, pentru 4.244 de lucrări (58,31%) notele inițiale au…

Citeşte mai departe