Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a prezentat analiza-diagnostic privind sistemul de învățământ românesc, anunțată încă de la începutul anului, subliniind că analfabetismul funcțional și abandonul școlar au ajuns la cote alarmante și apreciind că putem vorbi de o problemă de securitate națională.
Reformarea sistemului de educație se va face doar cu profesori bine pregătiți FOTO: Pixabay
De jumătate din copiii țării statul își bate joc, a afirmat ministrul Educației, Daniel David, în cadrul prezentării „Raportului de diagnostic al Educaţiei şi Cercetării din România. Realizările prezente şi implicaţii pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”, susținându-și afirmația și cu cifre.
„România în 100 de oameni”, care înseamnă, conform structurii demografice, 20 de copii și 80 de adulți, nu arată nici pe departe așa cum ne-am dori când vine vorba de educație. Patru din cei 20 de copii…
































Lasă un comentariu