Reținut pentru postări pe net


Un hunedorean a fost reţinut de poliţişti după ce a postat pe un cont de socializare două materiale prin care îndemna la acte de violenţă împotriva unor persoane publice, anunță polițiștii.

 

„Activităţile desfăşurate de organele de cercetare penală au relevant faptul că bărbatul, domiciliat în comuna Baru Mare, ar fi postat pe un cont de socializare două materiale cu caracter ameninţător, de natură a-i îndemna la acte de violenţă pe cei care le vizualizează”, precizează sursa citată.

Mesajele transmise în mediul online vizau persoane din spaţiul public şi au ajuns în atenţia poliţiştilor, care au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ,,instigarea publică”.

Anchetat după ce a instigat, pe TikTok, la revoltă cu furci și topoare

Dosarul cauzei a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg.

Poliţiştii arată că în urma unor percheziţii desfăşurate pe parcursul zilei de joi, 23…

Citeşte mai departe