Cumpănașu, la un pas să scape cu minciuna. Și cu banii

Tribunalul Bucureşti a dispus marţi achitarea lui Alexandru Cumpănaşu, în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA după ce a minţit că are studii superioare pentru a se angaja expert IT într-un proiect cu fonduri europene derulat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

Trimis în judecată în decembrie 2022 pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie (în forma instigării) la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, Alexandru Cumpănaşu a fost achitat de un judecător de la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.

Decizia nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel de DNA.

„În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în…

Citeşte mai departe