Fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, judecat pentru act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, rămâne sub control judiciar, fiind astfel menţinută şi obligaţia ca acesta să nu părăsească ţara.
Judecătoria Constanţa a decis, vineri, să menţină controlul judiciar faţă de Dan Diaconescu, măsura urmând să fie verificată cel târziu până la data de 8 iulie.
De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată solicitarea avocatului lui Diaconescu de încetare a obligaţiei acestuia de a nu părăsi ţara.
Decizia nu este definitivă.
Dan Diaconescu a fost trimis în judecată în august 2023.
Conform procurorilor, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, în jurul datelor de 19 şi 22 noiembrie 2020, a întreţinut raporturi sexuale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în…































Lasă un comentariu