Șef din Poliţia Locală Sector 1, reținut


Un șef din Poliţia Locală Sector 1 şi alţi doi poliţişti din cadrul instituţiei au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi, printre altele, de luare de mită, a informat, miercuri, DNA.

Potrivit unui comunicat, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu zilele de marţi şi miercuri, a lui Dragoş George Voinea, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1, şef al Compartimentului Control Activităţi Comerciale din Direcţia Control Urban, pentru luare de mită în formă continuată şi complicitate la infracţiunea de fals intelectual şi a Marianei Roxana Avram, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 – Direcţia Control Urban – Compartimentul Control Activităţi Comerciale, pentru luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în…

Citeşte mai departe