Crima din scara blocului. Ce-au descoperit procurorii


Individul care şi-a incendiat mătuşa în scara unui bloc din Sectorul 6 al Capitalei va fi dus în instanţă cu propunere de arestare preventivă, el fiind acuzat de violenţă în familie în modalitatea omorului calificat, săvârşit cu premeditare şi prin cruzimi.

Este vorba de Alexandru Ionuţ Popa, în vârstă de 33 de ani, care şi-a omorât luni mătuşa, după ce a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, luni, în jurul orei 08,40, în timp ce se afla în apropierea intrării din spate al unui bloc din Sectorul 6, pe fondul unui conflict preexistent, Alexandru Popa a avut o altercaţie cu mătuşa lui, în vârstă de 54 de ani, pe care a lovit-o cu picioarele la nivelul capului şi corpului. Apoi, bărbatul a stropit-o pe femeie cu benzină, după care i-a dat foc cu o brichetă.

Alertate de martori oculari, echipajele de urgenţă au sosit la faţa locului şi au constatat decesul victimei.

Trupul…

Citeşte mai departe