Învârteala lui Plută de la Administrația Spitalelor Bucureşti


Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), din cadrul Primăriei Capitalei, este acuzat de DNA că ar fi primit 20.000 de euro mită de la managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Potrivit surselor, Cristian Plută, director general şi ulterior director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, ar fi acceptat să primească suma de 20.000 euro în vederea sprijinirii lui George Mirel Cristescu pentru a ocupa funcţia de manager interimar la Spitalul Colentina din Bucureşti, prin formularea unei propuneri în acest sens către Primăria Municipiului Bucureşti.

Ulterior, la data de 19 iunie 2023, după ce Cristescu fost numit în funcţia de manager de spital, Cristian Plută a primit de la acesta suma de 20.000 euro.

Mita ar fi fost dată…

Citeşte mai departe