Proba scrisă
este programată pentru data de 12 iulie, conform calendarului
oficial al Ministerului Educației.
Foto: Arhivă
În urma probelor orale/practice candidații pot obține calificativele ”admis” sau
”respins” și nu pot depiune contestații.
În urma
modificării metodologiei, la Titularizarea de anul acesta nu se mai
susține și inspecția la clasă, ci doar probele practice și cele
scrise.
Normele didactice prevăzute în metodologia privind mobilitatea profesorilor
Norma
didactică de predare a personalului didactic de predare din
cluburile sportive şcolare: profesor, antrenor, profesor-antrenor
este de 18 ore pe săptămână şi se constituie conform
Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de
învăţământ cu program sportiv suplimentar, aprobat prin Ordinul
ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr.
5570/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
)
Pe…































Lasă un comentariu