De ce fug copiii de consilierii școlari. Cum își aleg elevii liceul în anul 2024

Deși nu au dat încă examenul de Evaluare Națională, cei mai mulți dintre elevii claselor a VIII-a se gândesc deja la liceul pe care îl vor urma. Planul a fost gândit din timp, iar familia și prietenii reprezintă factorii de influență cei mai importanți în luarea deciziei finale. 

Este firesc, pe de-o parte, ca mama și tata să aibă un cuvânt important de spus, să fie consultați în acest sens, iar copilul să țină cont, în primul rând, de decizia lor. Pe de altă parte, însă, nu trebuie să uităm rolul extrem de important al consilierilor școlari care, pe baza unor evaluări complete, pot recomanda elevilor anumite direcții în carieră. Însă, potrivit specialiștilor din sistem, acest lucru nu se întâmplă aproape deloc, iar consilierul școlar există doar cu numele, lipsind din acest peisaj cu desăvârșire.

Elevii își aleg liceul fără să țină cont de recomandarea consilierului școlar. Sursa foto: arhivă

Asistăm în…

Citeşte mai departe