Îngrijirea și monitorizarea pacienților cu boli rare din mediul rural și din zonele izolate – o problemă reală

​În România, mai mult de jumătate din populație locuiește în mediul rural, majoritatea în zone cu acces redus la servicii medicale. Pacienții cu boli rare din aceste comunități sunt mult mai vulnerabili și au nevoie de îngrijire specială. Pentru a veni în sprijinul lor, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara, Centrul Regional de Genetică Medicală Timiș (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu) și Asociația Prader Willi din România (Centrul NoRo), alături de Frambu, Norvegia, implementează un program extins de pregătire pentru asistenții medicali comunitari din țară.

Dorica Dan, președintele Alianței Naționale pentru Boli RareFoto: AGERPRES

Acest program se desfășoară în cadrul proiectului „Extinderea serviciilor medicale și comunitare pentru persoanele afectate de boli genetice și rare – MEDI.COM-RARE”.

Acesta este un program de dezvoltare a politicilor de sănătate și a serviciilor…

Citeşte mai departe